Prima regată electronică din România şi-a desemnat câştigătorii într-un laborator informatic. Regata Moş Nicolae, organizată de Clubul Nautic Român împreună cu GMB Computers, cu un simulator virtual de producţie olandeză, a adus premii de aproape o mie de euro veliştilor de la cluburile constănţene.

A II-a ediţie a Regatei 'Moş Nicolae', care s-a desfăşurat pe 1 şi 2 decembrie la Centrul de pregătire în domeniul informatic din Constanţa al Companiei GMB Computers, a beneficiat de sprijinul Asociației Clubul Isis, a Spitalului Privat Isis şi Isis TV şi a deschis o nouă perspectivă veliştilor de performanţă, sportivi şi antrenori, deopotrivă - competiţia virtuală pe simulatorul de navigaţie cu vele achiziţionat şi donat Clubului Nautic Român de compania gazdă.

Timp de două zile, sportivii au depăşit graniţele competiţiilor tradiţionale de yachting, evoluând într-un mediul virtual, exotic, locul de desfăşurare al regatei fiind Insulele Comore.

Pentru câteva ore veliştii au înlocuit cârma cu mouse-ul, au controlat şi reglat vela cu ajutorul unui panou de comanda, au putut avea o viziune chiar aeriană de ansamblu asupra întregii competiţii, iar arbitrii au fost înlocuiţi cu un sistem computerizat de notare.

Din punctul de vedere al antrenorilor, al profesorilor de la cluburi, introducerea în pregătire a unui astfel de echipament, de înaltă performanţă, este absolut indispensabil din momentul de faţă. "Eu susţin de doi ani ideea achiziţionării acestui simulator, mai ales că avem în pregătire o grupă pe structura Cursului opţional de yachting, la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, şi era indispensabil pentru îmbunătăţirea antrenamentelor şi repetării schemelor tactice şi chiar organizării de mici competiţii pe loturi restrânse, în cadrul grupelor de sportivi din cluburi, în sezonul rece, atunci când activitatea specifică este întreruptă. E-Regata Moş Nicolae, cum ne place nouă să spunem acum, s-a desfăşurat în reţea, cu echipamentul profesional Stentec Sail Simulator 5 Deluxe, produs de o firmă

olandeză foarte cunoscută pe piaţa echipamentelor maritime de navigaţie electronică."

Competiţia a fost guvernată de Regulile de Cursă pentru Veliere ale Federaţiei Internaţionale de Yachting (ISAF) 2009-2012, sub asistenţa directă a antrenorilor de cluburi', a declarat Stelian Marinescu, antrenorul de yachting al Clubului Nautic Român.

Regata virtuală Moş Nicolae a fost deschisă claselor competiţionale: Optimist, Laser 4.7 şi Laser Radial (clasă olimpică) şi au participat 28 de sportivi legitimaţi la Yacht Clubul Regal Român, C. S. Electrica Constanţa, C. S. Ştiinţa Constanţa şi Clubul Nautic Român.

Conform programului, sâmbătă, 1 Decembrie e-regata a debutat cu trei curse de acomodare şi antrenament, ulterior fiind organizate trei starturi la Clasa Optimist şi alte patru starturi pentru Laser 4, 7 şi Laser Radial.

La final, Autoritatea organizatoare (Clubul Nautic Român şi GMB Computers) a acordat diplome de participare tuturor sportivilor prezenţi la start.

Cei clasaţi pe primele trei locuri, la fiecare clasă competiţională, au fost recompensaţi de către Asociaţia Clubul Isis cu carduri de servicii medicale preplătite, în valoare de 150 Euro, 100 Euro şi respectiv 50 Euro, şi o reducere de 10% la orice alte servicii de asistenţă, investigaţii şi intervenţii în reţeaua privată a Spitalului Privat Isis.

Premiile au fost oferite de dr. Mohamed Zaher, managerul general al Spitalul Privat Isis şi preşedinte al Asociaţiei Clubul Isis, iar parteneri media ai evenimentului au fost Magazin Nautic şi Nautica TV.

Regata Moş Nicolae - ediția a II-a