Ce trebuie sa stim despre creierul bebeluşului ?

Bebelusi, copilasi, copii....

Moderator: ancadiana

Ce trebuie sa stim despre creierul bebeluşului ?

Mesajde ramona 79 » Vin Aug 17, 2012 9:02 am

citeste si despre "Memoria bebelusului" viewtopic.php?f=6&t=2031

Ştim despre bebeluşi că sunt fără păr, grăsuţi şi nu vorbesc, însă oamenii maturi sunt fascinaţi de ei şi de creierul lor. Multe persoane îşi pun întrebări despre bebeluşi şi despre ce se întâmplă în creierul lor.

Imagine

Vă prezentăm 6 lucruri pe care părinţii ar trebui să le ştie despre bebeluşi şi despre creierul acestora:





Despre bebeluşi 1: Toţii copii se nasc mai devreme

Potrivit biologilor, dacă natura nu ar fi limitat mărimea pelvisului la femei, atunci bebeluşii s-ar naşte mult mai târziu. Iar pentru a facilita naşterea naturală, creierul bebeluşilor are un sfert din mărimea unui creier adult.

Anumiţi pediatri consideră primele 3 luni de viaţă ale bebeluşului drept cel de-al patrulea trimestru de sarcină, pentru a sublinia lipsa de abilităţi sociale ale nou-născuţilor în această etapă deşi micuţii au nevoie de ele. Spre exemplu primul zâmbet nu apare mai devreme de 10-14 săptămâni şi primul semn de ataşament începe în abia la 5 luni.



Despre bebeluşi 2: Reacţiile părinţilor dezvoltă creierul copilului


Atât timp cât există bebeluşi trebuie să existe şi părinţi. Iar creierul copilului a evoluat astfel încât să se dezvolte ca răspuns la grija părinţilor. Cortexul prefrontal al nou-născutului nu are prea mult control, aşa că efortul de a disciplina sau teama de răsfăţ nu-şi au rostul în această etapă de dezvoltare. Acum bebeluşii învaţă despre foame, singurătate, disconfort şi oboseală şi sentimentele pe care acestea le declanşează. Îngrijirea copilului poate ajuta acest proces prin răspunderea promptă la nevoile copilului. Cu toate acestea nu trebuie să credeţi că astfel îl veţi face pe cel mic să nu plângă. Indiferent ce veţi face copilul va plânge.


Despre bebeluşi3: Mimele sunt importante


În momentul în care bebeluşii imită expresiile faciale ale celor care au grijă de ei, în creierul lor se generează şi emoţia aferentă. Iar acest lucru îi ajută pe micuţi să-şi construiască baza pentru înţelegerea comunicării emoţionale şi poate fi explicaţia pentru care părinţii au tendinţa de a exagera feţele vesele sau triste când se joacă cu cei mici astfel încât aceştia să-i poată imita.


Despre bebeluşi 4: Creierul bebeluşilor se dezvoltă ca şi cum ar fi stimulat de steroizi


La naştere, creierul unui nou-născut uman este mult de asemănător cu al primatelor şi cu al omului din Neandertal, decât va fi la maturitate.


După naştere, creierul uman se dezvoltă rapid, în primul an ajungând la aproximativ 60% din dimensiunile unui creier de adult. Până la intrarea în grădiniţă, creierul atinge dimensiunea normală, însă dezvoltarea sa va continua până la vârsta de 20 de ani. Chiar şi atunci creierul continuă să se schimbe, în bine sau în rău.




Despre bebeluşi 5: DVD-urile, CD-urile educaţionale sunt nefolositoare


În vreme ce bebeluşii pot plânge la naştere cu intonaţiile limbii materne, noi cercetări au scos la iveală faptul că răspunsurile sociale sunt fundamentale pentru dezvoltarea abilităţilor copilului de a învăţa să vorbească. Bebeluşii împart lumea în lucruri care le răspund şi lucruri care n-o fac. Iar dacă n-o fac, nu-i învaţă nimic. Tocmai de aceea, DVD-urile sunt ineficiente în ceea ce priveşte învăţarea. Vrei să ai un copil deştept? Aruncă la gunoi CD-urile şi DVD-urile şi joacă-te cu el.


Despre bebeluşi 6: Felinar versus lanternă

Creierul bebeluşului are mai multe conexiuni neuronale şi mai puţini neurotransmiţători inhibitori decât creierul adultului. Pe cale de consecinţă, cercetătorii sugerează că percepţia realităţii de către bebeluş este mult mai difuză decât a adultului. Cu alte cuvinte, în această făză micuţii nu ştiu încă ce este important. Dacă ar fi să facem o comparaţie, am putea asemăna percepţia bebeluşilor cu lumina unui felinar, comparativ cu percepţia adulţilor care este asemeni unei lanterne, concentrată conştient pe lucruri specifice, care ignoră detaliile nesemnificative.

Pe măsură ce copiii se maturizează, conexiunile neuronale sunt şlefuite de experienţele personale.


sfatulparintilor.ro
Raisa
Imagine

Denis
Imagine
Imagine
Avatar utilizator
ramona 79
Administratorul site-ului
 
Mesaje: 8481
Membru din: Vin Mar 20, 2009 9:41 am
Locatie: constanta

Re: Ce trebuie sa stim despre creierul bebeluşului ?

Mesajde ramona 79 » Vin Aug 17, 2012 9:05 am

Creierul bebelusilor lasati sa planga are de suferit


Noile cercetari readuc in discutie controversele din jurul intrebarii "cum ar trebui sa reactioneze un parinte cand bebelusul sau plange?". Un expert britanic este de parere ca plansul face rau creierului bebelusilor, nelasandu-l sa se dezvolte corespunzator.

Bazandu-se pe studii recente pe aceasta tema, Dr. Penelope Leach afirma ca perioadele lungi in care un bebelus plange pot duce la intarzierea dezvoltarii creierului si chiar la dificultati de invatare mai tarziu in viata, relateaza Daily Mail.

Potrivit acestuia, a lasa copilul sa planga fara sa intervii face ca hormonul stresului, cortizolul, sa fie produs in cantitati din ce in ce mai mari. In cele din urma, se ajunge la atat de mult cortizol incat creierul este afectat.

"Asta nu inseamna ca un bebelus n-ar trebui sa planga sau ca parintii ar trebui sa se teama de cate ori acesta scanceste. Toti bebelusii plang, unii mai mult decat altii. Nu plansul este nociv bebelusilor, ci plansul care nu obtine niciun raspuns", explica Dr. Penelope Leach.

Afirmatiile medicului, publicate joi in The Independent, sunt contrazise insa de un studiu realizat in Australia, unde, dupa ce 225 de bebelusi au fost atent monitorizati, s-a descoperit ca plansul controlat - cand bebelusii erau lasati sa planga un interval destul de mare de timp - nu au avut urmari asupra dezvoltarii comportamentului sau emotiilor copiilor.


ziare.com
Raisa
Imagine

Denis
Imagine
Imagine
Avatar utilizator
ramona 79
Administratorul site-ului
 
Mesaje: 8481
Membru din: Vin Mar 20, 2009 9:41 am
Locatie: constanta

Re: Ce trebuie sa stim despre creierul bebeluşului ?

Mesajde ramona 79 » Vin Aug 17, 2012 9:09 am

Creierul bebelusului si legatura perfecta cu lumea

Imagine
Va tineti bebelusul in brate si acesta isi inchide ochisorii din cauza luminii puternice. In acest moment, un neuron legat de retina sa, realizeaza o conexiune cu unul din creier aflat in zona vizuala a cortexului. Ii atingeti usurel palma cu degetul dvs: il va apuca, il va strange si ii va da in cele din urma drumul. Terminatiile nervoase (neuronii din palma sa) stabilesc legaturi cu cei din creier din zona senzitiva-motoare a cortexului. Plange in toiul noptii, il hraniti si ii zambiti cu drag: va observa pentru ca natura a facut astfel incat distanta de la ochii dvs. la cei ai copilului sa fie egala cu distanta pana la care copilul nou nascut vede.

Neuronii din creier trimit impulsuri electrice pe circuitul care controleaza emotiile. Il asezati pe genunchii dvs. si-I vorbiti: neuronii din urechea sa realizeaza conexiunea cu cortexul auditiv .

Experientele din perioada de bebelus ajuta la formarea circuitelor pentru muzica, matematica, limbaj si emotie

Creierul bebelusului este o masinarie permanent in functiune, trilioane de neuroni asteapta sa se cupleze pentru a forma "mintea" . Experientele din copilarie, arata numeroase studii, ajuta la formarea circuitelor din creier - pentru muzica si stiinte exacte, limbaj si emotii.

Si dvs. sunteti convinsa ca va jucati numai, cu copilul dumneavoastra!

Daca neuronii nu sunt folositi, mor!

Cand se naste un copil, creierul sau este o "amestecatura" de neuroni, toti asteptand sa fie implicati in construirea celei mai complexe tesaturi - mintea umana.

Unii neuroni au realizat deja conexiuni, prin intermediul genelor aflate in "oul" fertilizat, formand circuite care controleaza bataile inimii, respiratia, temperatura corpului sau produc reflexele. Dar trilioane si trilioane de neuroni, mai multe decat cip-urile dintr-un Pentium inainte de instalarea soft-uri-lor sunt puri, si au un potential infinit. Daca neuronii sunt folositi, ei formeaza circuite in creier prin legarea de alti neuroni. Daca nu sunt utilizati, mor!

Este vorba de experientele traite in copilarie, ele determina care neuroni sunt folositi si formeaza circuite in creier, la fel ca un programator care cu ajutorul tastaturii configureaza legaturile intr-un computer. Tastele care au fost apasate - ce experiente a avut copilul - , vor influenta caracterul viitorului adolescent sau adult : va fi inteligent sau ..mai putin, fricos sau indraznet, vorbaret sau mai putin familiarizat cu vocabularul.

Experientele din pruncie incat pot schimba complet "soarta" pe care copilul o va avea

Experientele din pruncie si copilarie sunt atat de importante, afirma neurobiologistul specialist in pediatrie Harry Chugani, astfel incat pot schimba complet "soarta" pe care copilul o va avea.

La maturitate, creierul are mai mult de 100 de trilioane de conexiuni intre neuroni - mai mult decat numarul galaxiilor cunoscute din univers - ceea ce-I da acestuia puterea de neegalat! Traditia spune ca, aceste conexiuni sunt predeterminate de genele din ovulul fertilizat.

Adevarul este ca, numai jumatate din gene sunt implicate in sistemul nervos, si acest numar nu este suficient pentru a determina complexitatea retelelor din creier. Genele pot determina numai circuitele de baza ale creierului, si altceva va modela trilioanele de conexiuni. Acest altceva este: mediul inconjurator, mesajele pe care creierul le primeste din exterior. Conform unei vechi paradigme, " sunt doua etape de importanta ale conexiunilor din creier: o perioada timpurie, cand experienta nu este necesara, si o perioada tarzie, cand avem nevoie de ea" O data cuplat, exista limite in ceea ce priveste abilitatea creierului de a se "autoforma".

Sansele si oportunitatile naturii


LIMITE DE TIMP. Numite "perioade critice" , sunt ferestre ale oportunitatilor pe care natura le inchide una cate una, incepand de la nastere si continuand cu fiecare aniversare a copilului dvs. Oamenii de stiinta au facut experiente pe pisici. Le-au lasat sa deschida numai un ochi imediat dupa nastere, pe celalalt acoperindu-l pana la maturitate. In creierul lor, numai cateva legaturi erau realizate catre cortexul vizual .Cand le-au descoperit si celalalt ochi, nu s-au mai realizat legaturi noi. Zona senzoriala a creierului se maturizeaza in copilarie; circuitul emotional este complet realizat la pubertate, lobul frontal - unde se afla centrii inteligentei - se dezvolta pana cel mai tarziu in jurul varstei de 16 ani.

Datorita acestei noi interpretari, implicatiile pot fi promitatoare sau ingrijoratoare. Cu "intrari" potivite la timpul potrivit , aproape orice este posibil.

Limbajul: calatoria creierului in lumea sunetelor

Inainte de a exista cuvintele, in lumea noului nascut exista sunetele. Cand copilul aude un sunet iar si iar, neuronii din urechea sa stimuleaza formatiunile raspunzatoare de conexiunile din zona auditiva a cortexului. Bebelusii sunt cu desavarsire "surzi" la sunetele care nu apartin limbii lor (deci nu le aud in mod frecvent).

In jurul varstei de 12 luni, copiii pierd abilitatea de a depista sunetele care nu apartin limbii materne. In acest fel savantii explica de ce, invatarea unei limbi straine dupa invatarea limbii materne este atat de dificila ( si recomanda invatarea simultana). " Harta perceptiilor formata pentru limba materna impiedica invatarea unei alte limbi".

Cu alte cuvinte, circuitele sunt formate pentru spaniola de exemplu, iar neuronii ramasi nefolositi si-au pierdut abilitatea in a forma noi conexiuni de baza. Un copil care va invata o limba straina dupa varsta de 10 ani, nu o va putea vorbi ca pe limba materna. De asemenea, limbile asemanatoare ca romana si franceza sunt mai usor de invatat. Odata stabilit circuitul de baza, bebelusul este pregatit sa transforme sunetele in cuvinte. Cu cat va auzi mai multe cuvinte, cu atat va invata mai repede sa vorbeasca.

Nu uitati sa vorbiti mereu bebelusului


Copiii ai caror mame le vorbesc permanent vor sti cu 131 de cuvinte mai mult la 20 de luni, decat cei ai caror mame sunt taciturne sau nepasatoare.; la 25 de luni vor sti pana la 295 de cuvinte. Nu conteaza cate cuvinte foloseste mama in conversatia cu copilul: sunetul cuvintelor, se pare, determina construirea unui circuit neural care, dupa aceea, va absorbi mai multe cuvinte.


desprecopii.ro
Raisa
Imagine

Denis
Imagine
Imagine
Avatar utilizator
ramona 79
Administratorul site-ului
 
Mesaje: 8481
Membru din: Vin Mar 20, 2009 9:41 am
Locatie: constanta

Re: Ce trebuie sa stim despre creierul bebeluşului ?

Mesajde ramona 79 » Vin Aug 17, 2012 9:14 am

citeste si despre "Memoria bebelusului" viewtopic.php?f=6&t=2031
Raisa
Imagine

Denis
Imagine
Imagine
Avatar utilizator
ramona 79
Administratorul site-ului
 
Mesaje: 8481
Membru din: Vin Mar 20, 2009 9:41 am
Locatie: constanta


Inapoi la Copiii nostri

Cine este conectat

Utilizatorii ce navigheaza pe acest forum: Niciun utilizator inregistrat si 1 vizitator

cron